DCNews Stiri Ciprian Ciucu le-a făcut caracterizări politicienilor: Cine e „nesuferit rău” și cu cine nu a mai ținut legătura

Ciprian Ciucu le-a făcut caracterizări politicienilor: Cine e „nesuferit rău” și cu cine nu a mai ținut legătura

Ciprian Ciucu / Sursa foto: Agerpres

Ciprian Ciucu a spus ce părere are despre anumiți politicieni din politica românească.

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a fost invitat să spună ce părere are despre mai multe personaje din politica românească. Acesta a făcut o scurtă prezentare a unor foști și actuali lideri politici, de la Traian Băsescu și Nicușor Dan, până la Sorin Grindeanu, Alexandru Rogobete, Alexandru Nazare și Dominic Fritz. 

Traian Băsescu, fost președinte și fost primar general al Capitalei:

„Cel mai bun primar al Capitalei după 1990. S-a dus la Palatul Cotroceni. Primul mandat mi-a plăcut foarte mult, al doilea mandat mai puțin”, a spus Ciprian Ciucu. 

Nicușor Dan, fost primar general al Capitalei și actual președinte al României:

„A fost un primar bun”, a spus Ciprian Ciucu. 

„Și acum nu aveți o relație cu președintele României?”, a întrebat jurnalista România TV, Cristina Șincai.

„Am încercat să construiesc una, dar it takes two to tango. E nevoie de doi ca să dansezi tango. E mai reticent în ceea ce mă privește. Nu știu din ce motiv”, a spus Ciprian Ciucu. 

Sorin Grindeanu, fost partener de coaliție:

„Ceasul lui costă cât apartamentul meu. Presa a ascuns cât costă ceasul acela și cam aia era valoarea, cred”, a spus Ciprian Ciucu. 

Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății:

„E nesuferit rău în ultimul timp, dar mie mi-a plăcut ca ministru. (...) I-o zic cu drag. E nesuferit prin declarațiile pe care le face, dar cât l-am cunoscut ca ministru și am interacționat cu domnia, să zic că a fost chiar ce trebuia.

Nu-mi place de el ca politician, dar mi-a plăcut ca ministru”, a spus Ciprian Ciucu. 

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor:

„E colegul meu. E un ministru foarte bun, a reușit foarte multe, a ținut țara în echilibru bugetar împreună cu Ilie Bolojan, au făcut echipă”, a spus Ciprian Ciucu. 

„Nu v-a deranjat că ar fi putut fi în echipa domnului Veștea?”, a întrebat Cristina Șincai.

„Asta m-ar fi deranjat. Am avut niște discuții, dar părerea mea despre Alexandru Nazare este bună, pozitivă”, a spus Ciprian Ciucu. 

Dominic Fritz, primarul Timișoarei:

„Un primar bun”, a spus Ciprian Ciucu. 

„Cu decizie de la ANI”, a spus Cristina Șincai.

„Sistemul... Sistemul lucrează prin ce poate, cum poate, prin butoane, prin pârghii.

Prin sistem, nu mă refer la totalitatea justiției - toți oamenii din justiție sunt din sistem sau toți oamenii din instituțiile de forță. Sunt anumite centre de putere cu agende ascunse care leagă și dezleagă”, a spus Ciprian Ciucu.

Monica Macovei:

„Nu am mai ținut legătura cu doamna Macovei cred că din 2019... De foarte mult timp. Nu mai știu ce face doamna Macovei”, a spus Ciprian Ciucu la România TV. 

Comentarii (1)

Ipocritul de serviciu   •   17 Iulie 2026   •   22:31

Dar pe el d-a autocaracterizat? Userist, macovist, trotinetist spagar? Ipocrit, manglitor, povestitor si fara nicio baza?

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri