DCNews Stiri Cine este principalul suspect în cazul Raisei. A fost ridicat de polițiști

Cine este principalul suspect în cazul Raisei. A fost ridicat de polițiști

FOTO: IPJ Dolj

Miercuri, polițiștii l-au reținut pe verișorul Raisei, un adolescent de 15 ani, conform informațiilor furnizate de sursele Antena 3 CNN. Potrivit acestora, băiatul este considerat principalul suspect în cazul crimei. 

Tatăl adolescentului a fost, de asemenea, dus la audieri, deoarece se presupune că ar fi avut cunoștință despre acțiunile fiului său. Probele adunate de anchetatori indică faptul că fetița a fost ucisă în locuința lor. Ulterior, adolescentul în vârstă de 15 ani ar fi transportat cadavrul la locul unde a fost găsit de poliție.

Rezultatele necropsiei arată că Raisa a murit într-un mod violent

Rezultatele necropsiei arată că Raisa a murit într-un mod violent. Încadrarea a fost schimbată în omor, din ucidere din culpă. 

Raisa a ieșit din fața casei unde se juca împreună cu alți copii și a fost descoperită moartă pe un câmp, marți. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv un elicopter, au fost implicați în ampla operațiune de căutare a fetiței.

Copilul a fost găsit fără suflare într-o râpă la aproximativ 400 de metri de casa din fața căreia a dispărut. Cadavrul prezenta urme de violență.


CITEȘTE ȘI: Raisa, fetița de 2 ani din Breasta, Dolj, a fost găsită moartă. Ancheta se complică: Suspiciuni asupra familiei și pista răzbunării cămătarilor

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele