'Cred că toate instituțiile europene privesc cu atenție evoluția actuală și speră sincer că se vor găsi modalități de a respecta angajamentele internaționale, în special în ceea ce privește prezentarea bugetului', a declarat Christine Lagarde, întrebată despre acest subiect la un eveniment organizat la Paris de Business France.
Prim-ministrul Sébastien Lecornu s-a întâlnit marți cu forțele politice pentru 'ultime negocieri' fulger privind bugetul pe 2026, așa cum i-a cerut președintele Emmanuel Macron.
Plecarea sa neașteptată compromite adoptarea la timp a unui buget, care ar trebui să fie supus examinării parlamentului până cel târziu pe 13 octombrie.
Sébastien Lecornu declarase că dorește să reducă deficitul public la 4,7% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2026 și la maximum 3% în 2029, la nivelul cerințelor europene.
Dacă aceste negocieri eșuează, președintele francez își va asuma 'responsabilitățile', potrivit anturajului lui Emmanuel Macron care s-a întâlnit marți seara cu președinta Adunării Naționale și cu președintele Senatului.
În fața incertitudinii politice, mediile de afaceri sunt îngrijorate de agravarea problemelor economice. Astfel, președintele principalei organizații patronale Medef, Patrick Martin, și-a exprimat 'furia' marți la Franceinfo.
'O Franță stabilă este o contribuție importantă pentru Europa', a declarat marți seara purtătorul de cuvânt al guvernului german, potrivit Agerpres.