DCNews Stiri Cererea de urmărire penală a lui Tăriceanu a fost trimisă la Cotroceni - SURSE

Cererea de urmărire penală a lui Tăriceanu a fost trimisă la Cotroceni - SURSE

Sursa foto: Agerpres

România TV anunţ că documentul prin care se solicită aviz de la președintele Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis deja la Cotroceni. 

Biroul de informare și relații publice din cadrul DNA a transmis, luni, că „în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, la data faptelor având funcția de prim ministru, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.”

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele