Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere, miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi ai PNL şi USR a dispoziţiilor Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
În urma deliberărilor, CCR a admis cu unanimitate de voturi obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că este neconstituţională sintagma "cu excepţia organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale" din cuprinsul articolului 4, alineat 2, litera c şi articolului 5, alineat 1, litera i din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se arată în comunicatul CCR.
Totodată, Curtea a constatat, cu majoritate de voturi, că celelalte dispoziţii din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, a precizat sursa citată. Potrivit CCR, decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică şefului statului, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României.