Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea președintelui Klaus Iohannis, asupra Legii pentru declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon, relatează Mediafax.
Sesizarea s-a aflat şi pe 8 iulie în atenţia judecătorilor constituţionali, care au decis amânarea dezbaterilor pentru 15 iulie. La începutul lunii iunie, şeful statului a sesizat CCR, susţinând că actul normativ contravine atât prevederilor constituţionale referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi la stabilitatea raporturilor juridice, cât şi legate de calitatea legii.