DCNews Stiri Castelul Pogany, din Hunedoara, în care a trăit muza lui Constantin Brâncuși, scos la vânzare

Castelul Pogany, din Hunedoara, în care a trăit muza lui Constantin Brâncuși, scos la vânzare

Castelul Pogany, din Țara Hațegului, o adevărată bijuterie arhitecturală, se vinde, prețul cerut fiind de 500.000 de euro, scrie stirileprotv.ro.

În superba construcție s-a născut și a locuit pictorița Margarit Pogany, muza și iubita sculptorului Constantin Brâncuși. 

\"Castelul a aparținut unui grof care l-a utilizat pentru el, pentru familie. Zona asta între Rea și Păclișa era a lui\", a spus un localnic.

În 1918, castelul a fost confiscat de autorități, iar după cel de-Al Doilea Război Mondial, în imobil s-au instalat soldații ruși. Ulterior, a fost naționalizat de comuniști și transformat în spital de neuropsihiatrie infantilă.

Din 2000, construcția a fost abandonată, până când urmașii Pogany au reușit să reintre în posesie.

Clădirea, aflată pe lista monumentelor istorice românești, mai păstrează câteva dintre ornamentele originale, iar una dintre intrări a rămas neschimbată.

Consiliul Județean este interesat de cumpărarea castelului. 

\"Mă gândesc acum la ce spunea Iorga despre Țara Hațegului: Țara celor 7 castele, referindu-se și la castelul Pogany. Evident un circuit turistic\", a afirmat Dorin Gligor, vicepreședintele CJ Hunedoara.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele