Case tradiționale din Maramureș au fost restaurate, prin respectarea identității culturale, și acum sunt scoate la vânzare, alături de hectarele de natură din jurul lor. Proprietățile unice, de la case tradiționale la domenii care funcționează ca mici sate sau la adevărate conace, proprietățile scoase la vânzare în Șurdești, Breb, Ruscova și Coaș sunt de-a dreptul impresionante.
Domeniu din Șurdești, 519.000 de euro
Impresionante sunt și prețurile. Conform Romania Sotheby’s International Realty, un domeniu cu o arhitectură maramureșeană a fost scos la vânzare pentru 519.000 de euro în satul Șurdești, județul Maramureș.
Proprietatea se întinde pe aproximativ 4.800 de metri pătrați. Pe domeniu sunt trei case tradiționale restaurate, realizate din lemn, piatră și materiale naturale specifice zonei, dar și o locuință modernă, într-un lan de lavandă. Domeniul poate funcționa ca reședință privată extinsă, ca pensiune boutique, retreat sau proiect turistic.
Șurdești este cunoscut datorită bisericii de lemn ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Zona este apreciată pentru peisajele colinare, arhitectura tradițională și atmosfera autentică specifică Maramureșului. Un alt avantaj este poziționarea: domeniul se află la câteva minute de pârtiile de schi din Cavnic și la aproximativ 20 de minute de Baia Mare, ceea ce îl face atractiv atât pentru turismul de weekend, cât și pentru proiecte de ospitalitate, arată sursa citată.
Satul Breb sare de 750.000 de euro
Dar piața proprietăților tradiționale din Maramureș nu se limitează aici, Maramureșul fiind o atracție atât pentru investitorii români, cât și pentru cei străini.
Un ansamblu de case se află în satul Breb, de la poalele Munților Gutâi. Aici, mai multe case tradiționale se întind pe 32.000 de metri pătrați de natură. Acestea costă nu mai puțin de 899.000 de euro. Are șase case tradiționale din lemn masiv de stejar, restaurate și reconstruite în arhitectura maramureșeană.
Un alt ansamblu de case tot din Breb se ridică la 760.000 de euro.
În Ruscova, mai la nord-estul județului, un conac ajunge la nu mai puțin de 1,2 milioane de euro. Are 13 camere și este conceput ca o pensiune, având și spațiu pentru evenimente culturale și turistice.
La 15 kilometri de Baia Mare, în Coaș, prețurile scad semnificativ. O casă principală construită în 1953 și o șură tradițională, care se întind pe 8000 de mp, ajung să coste 130.000 de euro.