Care sunt efectele credinței în Dumnezeu
Publicat pe 12 feb 2013, 07:45
Cercetătorii din Asociația Americană a Psihologilor au dorit să afle care sunt acestea și de ce oamenii se îndreaptă spre credință în momente de criză. Se pare că studiul lor a dezvăluit câteva efecte pe care credința în Dumnezeu le-ar avea asupra oamenilor, scrie Science Daily.
Oamenii de știință au descoperit în urma studiilor efectuate, că atunci când oamenii aud de Dumnezeu, au loc două reacții distincte în rândul lor: fie aceștia au o putere amplificată de a rezista în fața tentațiilor, fie motivația lor de a duce la îndeplinire țelurile propuse scade vertiginos.
Un membru al Asociației Americane a Psihologilor a declarat că 90% din oamenii de pe planetă cred în existența lui Dumnezeu sau a unei forțe spirituale superioare. Studiul efectuat aduce dovezi empirice în legatură cu faptul că simpla menționare a lui Dumnezeu aduce reacții din partea oamenilor care constituie mecanisme de auto-apărare ce scad sau cresc în funcție de rolul lor.
Studiul ce avea în vedere efectele credinței în Dumnezeu a constat într-un total de 6 experimente care au fost efectuate pe 353 de voluntari studenți, 186 din aceștia fiind de sex feminin. Aceste experimente au determinat cum conceptul de Dumnezeu îi influentează pe oameni, chiar și pe cei care s-au autodeclarat non-religiosi.
Într-un experiment, voluntarii au trebuit să construiască fraze corecte din punct de vedere gramatical utilizând patru din cele cinci seturi de cuvinte. În timp ce unii voluntari au primit cuvinte neutre, alții au primit cuvinte ce aveau conotații religioase. Într-un timp scurt, voluntarilor li s-a cerut să construiască un număr cât mai mare de cuvinte din literele date. În urma numărului de cuvinte produse, voluntarilor li s-a determinat gradul de motivare și, cu cât au format mai multe cuvinte, s-a constatat că erau mai motivați.
Înainte de acest test însă, studenții au trecut printr-o serie de interviuri în care au fost întrebați dacă ei cred că factorii externi precum oameni, forțe sau ființe pe care nu le pot controla, ar putea sa le influențeze cariera. Cei care au spus că forțe exterioare, precum Dumnezeu, le pot influența cariera au avut rezultate slabe în testul cuvintelor religioase, în timp ce cei care au folosit cuvinte neutre au avut rezultate mai bune. Cei care au declarat că nu consideră ca vreo forță exterioară le poate afecta carierea nu au avut diferențe de rezultate între cele două sarcini.
Testul efectelor credinței în Dumnezeu a avut parte și de un al doilea experiment în care participantilor le-a fost testată capacitatea de a rezista tentațiilor după ce au auzit cuvântul Dumnezeu. Cei care au declarat că mânacarea sănătoasă este importantă pentru ei au consumat mai puține prăjituri după ce au auzit un pasaj despre Dumnezeu, în timp ce cei care au citit un pasaj neutru nu au avut nicio schimbare.
-
-
-
- Ce înseamnă autonomia Groenlandei. Unde poate să intervină Danemarca19.01.2026, 22:13
-
-
-
- Radio România, lider de piață la nivel național19.01.2026, 21:15
-
- A murit designerul italian Valentino, icon al modei internaționale19.01.2026, 20:32
-
- Preşedintele Bulgariei a demisionat19.01.2026, 19:30
-
-
-
- Indiciile că Marte a avut un ocean uriaș, comparabil cu Oceanul Arctic19.01.2026, 18:30
-
-
-
-
- ÎCCJ, decizie definitivă pentru procurorul Bogdan Pîrlog19.01.2026, 17:33
-
-
-
-
- Nutriționistul Mihaela Bilic a suferit o intervenție chirurgicală19.01.2026, 16:25
-
- Decizia Canadei privind taxele pentru EV din China avantajează Tesla19.01.2026, 15:27
-
-
-
-
- Fermierii din Suceava au ieșit cu tractoarele pe DN2 / video19.01.2026, 14:36
-
-
-
-
- Cătălin Măruță și-a găsit loc de muncă. Mihai Morar l-a dat de gol19.01.2026, 13:49
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Val de incidente montane, 86 de apeluri la Salvamont în doar 24 de ore19.01.2026, 09:23
-
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Cum trebuie să fii romantic19.01.2026, 06:23
-
-
-
- Cine reprezintă România la Forumul de la Davos18.01.2026, 22:31
-
-
-
- Comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa vine în România18.01.2026, 21:04
-
-
- Incendiu puternic la Universitatea din Oradea18.01.2026, 20:05
- Internetul revine treptat în Iran, după proteste reprimate violent18.01.2026, 19:48
-
-
- Tragedie în Giurgiu: Un tânăr de 28 de ani, găsit mort sub un ATV18.01.2026, 18:06
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Viitorii ofițeri ai Poliției de Frontieră, pregătiți în laboratoare VR18.01.2026, 12:50
-
-
-
-
- Cum a apărut politica MAGA în SUA18.01.2026, 10:45
- Un nou atac cu drone la graniţa României cu Ucraina. S-a dat Ro-Alert18.01.2026, 10:44
-
- Accidente grave în România duminică dimineaţa. Două persoane au murit18.01.2026, 09:51
-
-