Conform actelor de la dosar, în noaptea de 23 iunie 2025, în jurul orei 01:00, caporalul a fost oprit de poliţiştii din oraşul Olăneşti, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DN64. Testul cu aparatul Drugtest a indicat prezenţa în organism a unei substanţe psihoactive, şi anume THC-5, drogul fiind confirmat şi la testele biologice de sânge şi urină.
Ce explicaţii a oferit militarul
"La grătar am fumat o ţigară despre care cunoşteam că este cu canabis, pe care o achiziţionasem cu câteva luni în urmă de la o persoană necunoscută, contra sumei de 50 lei. (...) Am fumat toată ţigara în acea seară. După ce am fumat-o, cam la un interval de o oră, m-am simţit rău, am vomitat. Starea de rău mi-a trecut până a doua zi de dimineaţă, când nu am mai simţit niciun efect. La momentul când am fost depistat de poliţie conducând autoturismul, nu am mai resimţit niciun efect al respectivei ţigări, simţindu-mă normal, astfel cum mă simt de regulă, fără să constat vreo modificare a stării mele", este mărturia militarului.
A fost trimis în judecată şi condamnat la o pedeapsă cu suspendare, judecătorii apreciind faptul că el şi-a recunoscut vinovăţia şi a acceptat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.