AFP a aflat că o decizie în acest sens a fost deja aprobată de conducerea aeroportului. Chiar și Hartmut Mehdorn, președintele noului aeroport, este de acord cu o deschidere parțială ce va implica, in prima faza, doar 10 zboruri pe zi. Inaugurarea noului Berlin-Brandenburg (BER) a fost amânată de 4 ori până acum, potrivit aeronews.ro. Inițial, aeroportul trebuia să fie deschis pe 3 iunie 2012, după care inaugurarea a fost amânată până pe 17 martie 2013. Nici la această dată nu a avut loc, ulterior fiind devansată pentru o dată nedefinită din 2014. Asta până acum, când AFP susține că inaugurarea oficială, chiar dacă parțială, va avea loc în martie 2014.