DCNews Stiri Canada. Proprietarul unei grădini zoologice, arestat pentru acte de cruzime asupra animalelor

Canada. Proprietarul unei grădini zoologice, arestat pentru acte de cruzime asupra animalelor

Normand Trahan, proprietarul grădinii zoologice, este acuzat de cruzime şi neglijenţă faţă de 100 de animale - lei, tigri, zebre, urşi, lupi, canguri şi primate - aflate în responsabilitatea sa, a precizat SPCA din Montreal într-un comunicat. Potrivit Poliţiei canadiene, SPCA a condus ancheta şi a ordonat arestarea proprietarului, în virtutea puterilor speciale care au fost conferite acestei societăţi.

'După cunoştinţa noastră, este pentru prima dată în Canada când proprietarul unei grădini zoologice a fost acuzat de cruzime asupra animalelor', a declarat Sophie Gaillard, purtătoare de cuvânt a SPCA, în faţa grădinii zoologice din Saint-Edouard-de-Maskinonge, o localitate aflată la 100 de kilometri nord-est faţă de Montreal. 'Dacă domnul Trahan va fi condamnat, el ar fi pasibil de până la cinci ani de închisoare şi interzicerea dreptului de a deţine animale', a subliniat ea. Membrii SPCA, însoţiţi de un veterinar şi de membrii ONG-ului Humane Society International, au organizat încă de marţi dimineaţă pregătirile necesare pentru transferul animalelor în afara grădinii zoologice, o operaţiune ce ar putea să dureze 'mai multe săptămâni' înainte de a fi finalizată, a precizat Sophie Gaillard. Ancheta SPCA a debutat în urma semnalării unor maltratări constatate de vizitatorii grădinii zoologice în vara anului 2018. Agenţi de protecţie a animalelor 'au procedat la faţa locului la confiscarea a două alpaca aflate într-o stare foarte proastă şi a patru cadavre de animale', inclusiv doi tigri, scrie Agerpres.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele