DCNews Stiri Buzău: Şoferul care a distrus duminică poarta Parcului Crâng, identificat

Buzău: Şoferul care a distrus duminică poarta Parcului Crâng, identificat

Şoferul care a distrus duminică noaptea poarta din fier forjat a Parcului Crâng din municipiul Buzău este un tânăr în vârstă de 29 de ani din localitatea buzoiană Pogonele.

'Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 2,00 şi a fost produs de un tânăr de 29 de ani din localitatea Pogonele. Acesta nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat în poarta Parcului Crâng, după care a plecat de la locul evenimentului', a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Doiniţa Mihalache.

Potrivit sursei citate, şoferul a revenit la locul faptei şi a recunoscut vina.

'În urma testării cu alcool-testul, acesta avea o alcoolemie de 0,18 mg alcool pur în aerul expirat şi i se vor recolta probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. El a fost sancţionat cu amendă în valoare de 945 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere şi va trebui să acopere pagubele produse', a mai declarat sursa citată. Un accident similar s-a produs în acelaşi loc în urmă cu doi ani, autorul fiind un tânăr şofer de cetăţenie turcă aflat în vacanţă în România. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele