Din primele informaţii, se pare că vacile s-ar fi apropiat de un tufăriş în care se aflau ursoaica şi cei doi pui ai ei, moment în care animalul a reacţionat şi l-a atacat pe tânărul de 22 ani. Acesta a fost preluat conştient de un echipaj al Ambulanţei, dar cu o plagă la antebraţul drept şi o plagă hemoragică la scalp, temporo-occipitală.
Echipajul medical a reuşit să stabilizeze pacientul şi să oprească hemoragiile, după care l-a transportat la spital pentru mai multe investigaţii. În data de 27 octombrie, un alt urs a atacat un gonaci care participa la o partidă de vânătoare pe raza localităţii bistriţene Simioneşti, acesta alegându-se cu plăgi la nivelul feţei, al gâtului şi al unei coapse, dar fără ca viaţa să îi fie pusă în pericol, conform Agerpres.