'Plângerea noastră susţine că schimbările recente operate în legile electorale din Georgia au fost adoptate cu scopul de a nega sau de a reduce dreptul la vot al locuitorilor de culoare', în acest stat sudic, a declarat ministrul justiţiei, Merrick Garland, într-o conferinţă de presă.
Ministrul a precizat că serviciile sale 'examinează toate legile adoptate' recent şi cele în discuţie. 'Nu vom ezita să acţionăm' dacă şi alte încălcări vor fi constate, a spus el. De la începutul anului, cel puţin 14 reforme electorale au fost adoptate în state conduse de republicani.
Preşedintele Joe Biden a condamnat aceste atacuri 'absolut fără precedent' împotriva dreptului la vot al minorităţilor. Republicanii asigură că textele lor vizează lupta împotriva fraudei electorale, făcându-se ecou al declaraţiilor fostului preşedinte Donald Trump, care susţine - împotriva oricărei evidenţe - că alegerile prezidenţiale din 2020 i-au fost 'furate'.
În Georgia, guvernatorul Brian Kemp a semnat în martie o lege care, între altele, reduce perioada de vot prin corespondenţă, o procedură preferată de către afro-americani, şi interzice distribuirea apei şi hranei în faţa birourilor de votare, în timp ce şirurile cetăţenilor care aşteaptă să voteze sunt mai lungi în cartierele locuite de afro-americani.
'Mai multe dintre aceste dispoziţii au fost adoptate în scop discriminatoriu şi cu încălcarea legii federale asupra dreptului la vot', adoptată în 1965 după marea mobilizare pentru drepturile civice, a apreciat Kristen Clarke, responsabil de acest domeniu în Ministerul Justiţiei.
Statul Georgia, având un îndelungat trecut segregaţionist, dispune de o importantă populaţie afro-americană care s-a mobilizat în favoarea lui Joe Biden în cursul alegerilor prezidenţiale, înclinând balanţa electorală spre tabăra democrată. Donald Trump i-a acuzat din nou vineri pe responsabilii electorali ai statului că ar fi organizat un scrutin 'trucat şi corupt' şi a reproşat guvernului democrat că 'instrumentalizează Ministerul Justiţiei'.
'Joe Biden se serveşte de Ministerul Justiţiei pentru a ataca integritatea alegerilor', a afirmat de asemenea şefa Comitetului Naţional al Partidului Republican, Ronna McDaniel, promiţând să intervină în bătălie 'prin toate mijloacele aflate la dispoziţia sa', conform Agerpres.