Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a început urmărirea penală față de bărbatul care și-a înjunghiat fosta nevastă în fața unui bloc din Oradea. Agresorul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
”Din mijloacele de probă administrate în cauză, rezultă că suspectul a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 C. pen raportat la art. 188 alin. 1 din C. pen, constând în aceea că în data de 10.01.2021, în jurul orei 18:00, inculpatul, în varstă de 45 ani în timp ce se afla în mun. Oradea, str. Oneştilor, jud. Bihor, pe fondul unei stări conflictuale vechi, i-a aplicat persoanei vătămate (fosta soţie), în varstă de 46 ani mai multe lovituri cu un corp tăietor-înţepător, provocându-i leziuni (traumatism toraco-abdominal prin înjunghiere; hemopneumotorace drept; pneumotorace stâng; emfizem subcutanat latero-toracic drept; hemopneumoperitoneu) care necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale şi care a pus în primejdie viaţa victimei”, se arată într-un comunicat de presă al instanței.
Bărbatul a fost reținut
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată de 24 ore, începând de la data de 11.01.2021, ora 17:55, până la data de 12.01.2021, ora 17:55.
La data de 12.01.2021 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, urmând ca judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor să dispună în consecință.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului și propunerea de arestarea preventivă a acestuia reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedura penală, și nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.