DCNews Stiri Justiție Bărbatul care a furat 10 milioane de lei din Poşta Mare Timişoara, depistat și arestat în Italia

Bărbatul care a furat 10 milioane de lei din Poşta Mare Timişoara, depistat și arestat în Italia

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @EyeEm

Suspectul se ascundea într-un apartament dintr-o localitate din Italia și folosea documente false pentru legitimare.

În ce oraș se ascundea urmăritul internațional

"URMĂRIT INTERNAȚIONAL PENTRU FURTUL DIN INCINTA UNUI OFICIU POȘTAL DIN TIMIȘOARA, DEPISTAT ÎN ITALIA.

În urma unei strânse colaborări între Biroul Atașatului de Afaceri Interne Italia și Serviciul de Investigații Criminale Timiș, sprijiniți de Serviciul Central Operativ al Poliției Italiene, Squadra Mobile Milano și Squadra Mobile Pavia, au fost desfășurate, începând cu data de 1 octombrie a.c., o serie de activități operative comune. 

Infracțiune de furt calificat cu consecințe deosebit de grave

În urma acestor acțiuni, în această dimineață, autoritățile italiene au arestat un cetățean român, de 37 de ani, urmărit internațional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare din România pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave. 

Acesta este cercetat pentru sustragerea a 10 milioane de lei din incinta unui oficiu poștal din municipiul Timișoara. Persoana urmărită se ascundea într-un apartament din localitatea Pavia, unde utiliza documente false pentru legitimare.

Operațiunea reprezintă un nou exemplu de cooperare eficientă între structurile de poliție române și italiene, în cadrul eforturilor comune de combatere a criminalității transfrontaliere și de aducere în fața justiției a persoanelor care se sustrag răspunderii penale", conform unui comunicat al IPJ Timiș.

Știri similare din categoria Justiție Vezi toate articolele