Un bărbat din Bolintin Vale, județul Giurgiu a fost împușcat de polițiști după ce a ieșit cu o butelie pe străzi și a început să facă scandal. Oamenii legii au fost chemați de localnicii speriați.
”În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat patru polițiști și doi jandarmi, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat de 31 de ani, aflându-se în stare de ebrietate.
A amenințat că se sinucide
Acesta se afla în mijlocul străzii, având asupra un cuțit, fiind somat de către polițiști să lase cuțitul, însă acesta și-a pus cuțitul la gât, amenințând că se sinucide.
Astfel, s-a încercat imobilizarea persoanei în cauză, moment in care, acesta a încercat să atace polițiștii cu cuțitul.
A fost împușcat în picior
Polițiștii au folosit armamentul din dotare, trangând două focuri în plan vertical și unul asupra persoanei în cauză, împușcându-l în picior”, au precizat reprezentanții IPJ Giurgiu.
Victima urmează să fie transportată la spital pentru acordarea de îngriji medicale. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale.