DCNews Stiri BAIFPA. Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române și-a îndeplinit VISUL

BAIFPA. Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române și-a îndeplinit VISUL

Oana Ardeleanu a spus, pentru AGERPRES, că de când era copil visul ei a fost să devină pilot, cu toate că părinţii nu au încurajat-o în acest sens.
 
Și-a îndeplinit un vis din copilărie
 
"Am visat să ajung pilot încă din clasa a şaptea, pe atunci fetele nu erau încă primite la şcolile de aviaţie. Părinţii nu m-au încurajat, ba dimpotrivă. Şi acum mama ar dori să renunţ, dar pasiunea zborului este mai puternică ca oricând", a afirmat Oana Ardeleanu.
 
Înaintea zborului de evaluare, comandantul grupului de zbor, comandorul Daniel Radu, i-a urat viitorului instructor "numai cer senin în cariera aleasă".
 
Zborul a fost unul destul de dificil
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Şcolii de aviaţie de la Boboc, lt. Laura Creţu, zborul de evaluare a durat circa o jumătate de oră şi a fost unul complex.
 
"Nu a fost un zbor obişnuit, Oana a trebuit la altitudinea de 3.000 - 5.000 de metri pe lângă virajele de luptă, lupinguri şi tonouri pe care le execută ca pilot militar să dea dovadă de aptitudini de comunicare şi de tact pedagogic, într-un cuvânt să se dovedească şi un bun profesor", a menţionat Laura Creţu.
 
La rândul său, comandorul Marius Ioniţă, instructorul care a jucat rolul elevului, a subliniat, la finalul zborului, că misiunea la care a participat a fost foarte bine pregătită.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele