În ceea ce privește deplasările în afara localității, acestea, de la 1 iunie, vor fi libere. Anunțul a fost făcut de Klaus Iohannis. Așadar, începând de luni, 1 iunie, nu mai este nevoie de declarație pe propria răspundere când ieșim cu mașina sau cu bicicleta din localitate.
Ce se va mai întâmpla de la 1 iunie
”De la 1 iunie se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale și acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puțin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă și, în acest fel, lucrurile vor fi, zicem noi, sub control.
De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de păstrarea distanței de cel puțin doi metri între scaunele de plajă.
Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internațional, rutier și feroviar, în condiții, sigur, de siguranță, de distanțare și de igienă”, mai spunea Klaus Iohannis.