DCNews Stiri Internațional Atentat Kabul. Statul Islamic l-a revendicat

Atentat Kabul. Statul Islamic l-a revendicat

Foto cu caracter ilustrativ

Atacul s-a soldat cu moartea a 12 persoane şi rănirea altor peste 12, inclusiv femei şi copii, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Sănătăţii. 

DPA notează că organizaţia extremistă nu a oferit dovezi pentru susţinerea revendicării sale.

Atentatul, revendicat 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului afgan al Sănătăţii, Wahidullah Majroh, în atac au fost răniţi cel puţin 31 de oameni. 

"Un kamikaze şi-a detonat vesta sa cu explozivi la intrare în minister... ucigând şi rănind mai mulţi angajaţi ai ministerului", a adăugat la rândul său purtătorul de cuvânt al poliţiei afgane, Hashmat Stanikzai. 

Cu puţin timp înainte de această declaraţie, un purtător de cuvânt al ministerului unde a avut loc atacul anunţa că explozia a avut loc în timp ce angajaţii plecau mai devreme acasă cu ocazia Ramadanului, ceea ce făcea probabilă existenţa de victime. "O explozie s-a produs la ieşirea din minister", a declarat Daud Naimi, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Reabilitare rurală şi Dezvoltare. 

Oamenii plecau din clădire în jurul orei locale 13:00 (08:30 GMT), dat fiind orarul de muncă prilejuit de Ramadan, atunci când a avut loc explozia. 

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele