Izabella-Mihaela Morth, arhitect-şef al municipiului Baia Mare, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu.
Izabella-Mihaela Morth, arhitect-şef al municipiului Baia Mare, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu.
Conform unui comunicat al DNA transmis, luni, procurorii Biroului teritorial Baia Mare - Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Izabellei-Mihaela Morth, arhitect-şef al municipiului Baia Mare, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie în formă continuată (patru acte materiale) şi luare de mită în formă continuată (15 acte materiale), a M.Z.A., arhitect şi administrator al unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită în formă continuată (şapte acte materiale), dar şi a K.R. şi P.F., asociaţi unici şi administratori ai unor societăţi comerciale, fiecare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.
Procurorii anticorupție acuză arhitecta-șefă din Baia Mare că a emis autorizații de construire cu încălcarea legii
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, între aprilie 2023 - iulie 2025, Izabella-Mihaela Morth, în calitate de arhitect-şef al municipiului Baia Mare, în exercitarea atribuţiilor de serviciu privitoare la analizarea documentaţiilor tehnice necesare pentru emiterea unor certificate de urbanism şi autorizaţii de construire, depuse de trei beneficiari - persoane fizice şi juridice -, ar fi emis un certificat de urbanism şi trei autorizaţii de construire cu încălcarea legii, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale municipiului Baia Mare şi/sau a unor persoane fizice şi a procurării în mod corelativ a unui folos necuvenit beneficiarilor în cauză.
DNA: Izabella-Mihaela Morth ar fi primit foloase necuvenite de peste 11.000 de euro
Totodată, în perioada decembrie 2019 - martie 2025, în aceeaşi calitate, în mod repetat, Izabella-Mihaela Morth ar fi acceptat promisiunea unor foloase necuvenite şi ar fi pretins foloase necuvenite iar ulterior le-ar fi primit (articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, produse electrocasnice şi sanitare, un obiect de mobilier) de la M.Z.A., reprezentant al unei societăţi cu domeniul de activitate principal "Activităţi de arhitectură", precum şi de la P.F. şi K.R., reprezentanţi ai unor societăţi comerciale având ca obiect principal/secundar de activitate dezvoltarea (promovarea) imobiliară şi realizarea de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, în cuantum total estimat de 55.730 lei (echivalentul a 11.158 euro), menţionează anchetatorii.
"Banii ar fi fost primiţi de inculpata Izabella-Mihaela Morth în legătură cu îndeplinirea/urgentarea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu/în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, în beneficiul/interesul mituitorilor/societăţilor administrate de aceştia", transmite DNA.
DNA: Autorizații de construire și consultanță acordate ilegal unor dezvoltatori imobiliari
De exemplu, Izabella-Mihaela Morth ar fi semnat o autorizaţie de construire a unui bloc având la bază documentaţia tehnică întocmită de firma lui M.Z.A., deşi nu fuseseră respectate prevederile legale privind suprafeţele minimale prevăzute în Legea locuinţei, nu fuseseră proiectate spaţii şi dotări de folosinţă comună, ar fi emis, cu încălcarea legii, o autorizaţie de construire în beneficiul lui K.R. iar ulterior, prin toate demersurile făcute, ar fi susţinut interesele acestuia în legătură cu extinderea unei străzi, pentru a se crea astfel o cale de acces, contrar reglementărilor urbanistice, ar fi acordat consultanţă de specialitate lui M.Z.A. privind modul de întocmire, completare sau refacere a documentaţiei tehnice aferente unor proiecte necesare clienţilor acestuia şi ar fi soluţionat cereri care ar fi fost de resortul altor servicii din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, în interesul şi la solicitarea lui P.F..
Dosarul de urmărire penală a fost trimis, spre judecare, la Tribunalul Maramureş, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză şi de se confisca suma reprezentând echivalentul foloaselor necuvenite obţinute.