Mihai Huștiu, meteorolog ANM, a afirmat, la Antena 3: ”Dinspre latitudini sudice va pătrunde o masă de aer din ce în ce mai caldă. De Bobotează, când ar trebui să avem temperaturi foarte coborâte, vom avea temperaturi destul de ridicate, ce vor ajunge la 15-16 grade. Va fi cea mai caldă Bobotează în sudul și sud-estul țării. În mod obișnuit, ar trebui să avem de la -3 grade în estul Transilvaniei și 2-3 grade, cel mult, maxime în București”.
[citeste si]
Meteorologul ANM a amintit că-n 2014, pe 6 ianuarie, au fost înregistrate temperaturi de 17-18 grade în vestul țării, iar în 2001, pe 7 ianuarie, au fost temperaturi de 22 de grade, la Oravița.
Până spre 10 ianuarie vor fi temperaturi ridicate, ulterior vremea ar urma să se răcească și vor fi fenomene specifice iernii.