\"Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 326.896,38 Lei (aprox. 77.832 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu soția de către MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE, Ambasadorul României la U.N.E.S.C.O. (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), Paris\", informează un comunicat ANI, publicat pe site-ul instituției.
Potrivit documentului ANI, \"În anul 2009, MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE a realizat venituri salariale în cuantum de 664.492,62 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 991.389 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 326.896,38 Lei (aprox. 77.832 Euro).
Citește și Averea lui Nicolae Manolescu verificată de ANI
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE în perioada exercitării funcției publice.
MANOLESCU-APOLZAN NICOLAE deține funcția publică de ambasador, delegat permanent al României de pe lângă UNESCO la Paris, începând cu data de 20 noiembrie 2006\".