DCNews Stiri Angajatul Casei Regale care a acuzat-o pe Meghan de hărțuire pleacă din funcție

Angajatul Casei Regale care a acuzat-o pe Meghan de hărțuire pleacă din funcție

Foto: Instagram

Conform The Guardian, Jason Knauf va părăsi postul său de director executiv al Fundației Regale a Familiei Cambridge la finalul acestui an. Knauf, care era secretarul de comunicare al Ducilor de Sussex în octombrie 2018, ar fi scris la acea vreme într-un email trimis secretarului Prințului William că comportamentul lui Meghan Markle în raport cu angajații nu era acceptabil.

Săptămâna trecută, Knauf a ajutat-o pe Meghan Markle să câștige un proces împotriva Daily Mail, negând „fără echivoc” că a ajutat-o să scrie o scrisoare tatălui său cu care nu mai ține legătura.

Knauf a deținut mai multe funcții importante și va părăsi Marea Britanie

Născut în Statele Unite ale Americii, Knauf va părăsi Marea Britanie. Acesta a lucrat în mai multe instituții, de la cabinetul prim-ministrului din Noua Zeelandă, la Trezoreria Marii Britanii și Banca Regală a Scoției. În final, acesta a ajuns la Palatul Kensington și a condus echipele de comunicare ale Prințului William și Kate Middleton și Prințului Harry și Meghan Markle. Din septembrie 2019 ocupa funcția de director executiv al Fundației Regale.

Într-un comunicat, William și Kate spun că sunt „extrem de recunoscători pentru munca depusă din greu și angajamentele” pe care și le-a dus la capă exemplar. Ducii de Cambridge au adăugat că au fost triști la auzirea veștii. Knauf a plusat, spunând că colaborarea cu cuplul regal a fost „privilegiul carierei”.

Knauf făcuse acuzații importante la începutul anului

Publicația The Mail on Sunday, care a publicat extracte ale scrisorii cu pricina, a presupus fals că Knauf a fost cel care a ajutat-o pe Meghan să scrie o ciornă pentru tatăl său. La începutul anului, The Times a transmis că Knauf și-a exprimat îngrijorările în legătură cu comportamentul lui Meghan. Avocații lui Harry și Meghan au spus că a fost o „poveste complet falsă”, în timp ce Palatul Buckingham a anunțat că va investiga presupusele acte de bully-ing.

VEZI ȘI: Meghan Markle, acuzată de HĂRȚUIRE. Conflict puternic în Familia Regală, detalii NEȘTIUTE înainte de interviul momentului.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele