Mandatele procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, şi procurorului şef al DNA, Daniel Morar, au avut "realizări impresionante", apreciază Ambasada SUA într-un comunicat referitor la vizita directorului FBI, Robert Mueller, la Bucureşti.
În cadrul vizitei sale la Bucureşti, directorul FBI, Robert Mueller, s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, dar şi cu procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, Ioan Dascălu, secretar de stat, şef al Departamentului ordine şi siguranţă publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, directorul SRI, George Maior, şeful Poliţiei Române, chestor Liviu Popa, directorul SIE, Mihai Ungureanu, directorul SELEC, Gurbuz Bahadir.
Potrivit comunicatului Ambasadei, SUA încurajează "Guvernul României să se asigure că vor fi aleşi succesori potriviţi (pentru funcția de procurorul general și pentru șefia DNA - n.red.) pentru a menţine aceleaşi standarde".
Citește și:
Robert S. Mueller: 80% din fraudele pe internet comise de români au victime cetăţeni americani