Fosta şefă a DIICOT rămâne în arest, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis marţi că măsura arestării preventive este legală în dosarul în care Bica a fost deferită justiţiei pentru acordarea de despăgubiri supraevaluate omului de afaceri Stelian Gheorghe pentru un teren din Capitală.
Potrivit unui comunicat al DNA, Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă săvârşită ca secretar de stat şi reprezentanta Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, notează EVZ.