Sentinţa este definitivă, însă Alina Bica va rămâne în spatele gratiilor. Pe numele ei mai este emis un mandat de arestare, în dosarul în care este judecată pentru că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat şi pentru abuz în serviciu în cazul lui Videanu.
CITEȘTE ȘI: LAURA VOICU, avocata Alinei Bica, ridicată de pe stradă și dusă cu mandat la DNA
În dosarul în care s-a dispus arestarea sa la domiciliu, Alina Bica a fost trimisă în judecată, în 15 decembrie 2014, pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.