Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj, afirmă că nu se simte reprezentat de ”greii” partidului”, care confundă încăpăţânarea cu forţa şi orgoliul cu leadershipul” lansând o Platformă Liberal-Conservatoare în interiorul PNL.
"Scriu aceste rânduri ca un om care a fost făcut, pe rând, trădător de PNL, pesedist, userist și chiar aurist. Dacă a pune România înaintea intereselor de partid înseamnă trădare, atunci fiecare să judece singur cine sunt adevărații trădători.
De peste 70 de zile, România stă blocată. Am cerut guvern stabil și am procedat drept și corect față de țară. Nimic din explicațiile acestor iresponsabili nu poate fi acceptat în fața interesului de stabilitate a acestei țări. Absolut nimic!", este mesajul liderului PNL pe Facebook.
"Iresponsabilitatea decidenților va avea consecințe de neimaginat pentru români.
Statul este blocat, economia suferă, mediul privat este împins spre faliment, oamenii își pierd locurile de muncă, iar liderii decidenți din PNL își consumă energia în orgolii, răzbunări și calcule de putere. Este inadmisibil.
Nu mă interesează cine a început. Nu mă interesează cine are ultimul cuvânt. Nu mă interesează acum vinovații. Judecata va fi a electoratului, nu a liderilor închipuiți nelegitimați prin vot.
Mă interesează un singur lucru: România nu are voie să mai piardă nici măcar o zi.
În PNL există oameni competenți, capabili să construiască, alături de partidele proeuropene, un guvern stabil.
Vezi și: Un alt liberal se ridică împotriva conducerii partidului: Mă întreb unde se termină logica şi unde începe absurdul?
Lăsați orgoliile. Lăsați veninul. Puneți țara pe primul loc. România trebuie să fie mai importantă decât orice funcție, orice ambiție și orice răfuială internă.
Nu mă simt reprezentat de “greii” PNL, care confundă încăpățânarea cu forța și orgoliul cu leadershipul. Ei nu reprezintă singuri spiritul liberal și nici valorile pe care acest partid a fost construit.
PNL nu este proprietatea câtorva oameni.
PNL aparține fiecărui membru care crede în libertate, responsabilitate și patriotism. Deci, îmi aparține și mie și multor colegi care gândesc diferit decât cei care acum au confiscat partidul într-un jenant cult al personalității, uitând care este scopul și rolul acestui partid istoric.
De aceea, începând de astăzi, voi activa în interiorul PNL o Platformă Liberal - Conservatoare.
Nu în afara lui, pentru că nu eu sunt trădător. Nu eu m-am dezis de principiile și valorile liberalismului conservator.
Nu împotriva partidului, ci pentru regăsirea lui pe calea dreaptă. Nu pentru a dezbina, ci pentru a reda PNL identitatea pe care prea mulți au abandonat-o din interese personale.
Nu pentru că dețin adevarul absolut, ci pentru că după cinci mandate (20 de ani) de ales uninominal al PNL, cu rezultate si proiecte unice în țară - județ pe primul loc în România - sunt îndreptățit să gândesc și să mă manifest liber într-un partid liberal.
Valorile acestei platforme, abandonate în prezent de o parte din conducerea partidului, sunt simple și ferme:
●Național - iubire de țară, nu naționalism.
●Liberal - libertate, inițiativă, dreaptă productivă, antreprenoriat /mediu de afaceri, economie puternică, reforma țării și respect pentru muncă.
●Conservator -credință în familie, tradiție, responsabilitate și continuitate. Nu progresism și neomarxism.
Fac acestă încercare și îi invit pe toți colegii care încă mai cred în PNL - liberal conservator - să se manifeste în acest crez, pentru un PNL regăsit.
Fac asta cu buna credință că merg pe calea dreaptă.
Nu pentru un om. Nu pentru o funcție. Nu pentru dezbinare. Ci pentru un ideal!
Țara înaintea partidului!
Partidul înaintea orgoliilor șefilor trecători!
România înaintea tuturor!", este mesajul liderului PNL.