Instanța a mai dispus ca Alexandru Ciocâlteu să stea sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani.
În același dosar, Petruța Lazăr, la data faptelor manager, ulterior director economic la același spital, a primit tot 4 ani cu suspendare pentru luare de mită, cu un termen de supraveghere de 6 ani.
Curtea de Apel București a admis apelurile înaintate de Alexandru Ciocâlteu și Petruța Lazăr, fiind desființată sentința dată în ianuarie 2017 de Tribunalul București, prin care cei doi medici primiseră 3 ani închisoare cu executare, respectiv 4 ani și 8 luni cu executare.
În schimb, instanța a menținut dispoziția tribunalului privind confiscarea a câte 500.000 lei de la cei doi medici, reprezentând mita primită de aceștia, fiind menținut sechestrul asigurator pe bunurile lor.