Un colet suspect a fost livrat la o bază militară americană din Maryland, provocând îmbolnăvirea mai multor persoane, dintre care unele au fost transportate la spital, a relatat CNN joi, citând Reuters.
Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Un comunicat al Bazei Comune Andrews, situată în afara Washingtonului, D.C., a informat că o clădire din bază a fost evacuată după ce o persoană „a deschis un pachet suspect”, potrivit CNN.
Mai multe persoane au fost transportate la Centrul Medical Malcolm Grove din bază, a precizat acesta.
„Ca măsură de precauție, clădirea și o altă clădire adiacentă au fost evacuate și a fost stabilit un cordon în jurul zonei”, a relatat CNN, citând comunicatul bazei.
„Primii respondenți ai Bazei Comune Andrews au fost trimiși la fața locului, au stabilit că nu există amenințări imediate și au predat locul incidentului Biroului de Investigații Speciale. O anchetă este în curs de desfășurare”, se arată în comunicat.
„Praf alb neidentificat” în colet
Coletul conținea un praf alb neidentificat, a informat CNN, citând două surse familiarizate cu ancheta.
Un test inițial la locul faptei efectuat de echipa HAZMAT (materiale periculoase - n.r.) nu a detectat nimic periculos, dar ancheta este în curs de desfășurare, a adăugat CNN, citând una dintre sursele familiarizate cu situația.
Departamentul Apărării SUA și Baza Comună Andrews nu au răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters, notează Agerpres.