Autorităţile britanice au instituit, luni, un perimetru de securitate în centrul oraşului Londra, din cauza unui obiect suspect, care este verificat de echipele pirotehnice.
„Răspundem la o sesizare privind un colet suspect în apropierea imobilului Heron Tower, EC2", anunţă Poliţia metropolitană londoneză.
„Am instituit un cordon de securitate pe o rază de 200 de metri în jurul clădirii, restricţionând circulaţia rutieră şi pietonală. Vă rugăm să evitaţi zona", precizează Poliţia.
UPDATE:
După verificări, specialiştii pirotehnici au stabilit că obiectul nu prezintă pericol. „Pachetul nu mai este considerat suspect, toate străzile adiacente au fost redeschise. Vă mulţumim pentru răbdare", a comunicat Poliţia.