Reprezentantul Partidului Democrat din SUA, Alexandria Ocasio-Cortez, a fost realeaăs pentru un al doilea mandat în Camera Reprezentanților. Aceasta este cunoscută pentru faptul că este un reprezentant de vârf al aripii de extrema stângă din Partidul Democrat.
Ocasio-Cortez a fost declarată câștigătoare de agenția de știri The Associated Press (AP), învingându-l pe contracandidatul său republican, John Cummings, după ce a câștigat aproape 40 de puncte procentuale după numărarea a 2/3 din voturi. Aceasta era aproape sigură că va câștiga.
Ocasio-Cortez a intrat în istorie în 2018, ca fiind cea mai tânără femeie aleasă în Congres, din toată istoria SUA, la vârsta de 28 de ani, susținând rădăcina clasei muncitoare și a puertoricanilor. Ea este fiica unei femei de servici și a unui tată care a murit la 40 de ani. Ocasio-Cortez este membru al așa-numitei „echipe” de patru congresiste progresiste democratice, alături de Rashida Tlaib din Detroit, Ilhan Omar din Minnesota și Ayanna Pressley din Boston, potrivit TheGuardian.