Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a anunțat că nu poate exclude Partidul „Democrația Acasă” (PDA) din scrutinul desfășurat pe 28 septembrie, deoarece alegerile s-au încheiat deja. Totuși, CEC spune că va transmite toate informațiile relevante Curții Constituționale, care urmează să decidă asupra validării rezultatelor și a mandatelor de deputat.
Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a subliniat că situația ridică întrebări privind corectitudinea procesului electoral și că, în acest moment, anularea înregistrării unui concurent nu intră în atribuțiile Comisiei. „Instanța de jurisdicție constituțională urmează să se pronunțe în privința validării alegerilor și a mandatelor de deputat”, a declarat el, scrie deschide.md.
Se întâmplă după ce formațiunea PAS a reclamat implicarea liderului AUR din România, George Simion – care are interdicție de intrare în Moldova pe motive de securitate națională – în campania electorală pentru Vasile Costiuc, liderul PDA. Conform sesizării, activitatea acestuia ar fi constituit un risc de influență externă și ar fi încălcat legislația, unele materiale de promovare fiind distribuite ilegal.
Promovare pe TikTok chiar în ziua alegerilor
Inspectoratul Național de Investigații din Republica Moldova a declarat că, în zilele de 27 și 28 septembrie, a monitorizat rețelele sociale și a identificat conturi pe TikTok care au promovat PDA prin clipuri cu caracter electoral, inclusiv în ziua în care legea interzicea astfel de acțiuni. În plus, unele dintre aceste materiale ar fi fost finanțate fără a fi raportate sursele de către partid.
Vicepreședintele CEC, a menționat, potrivit sursei citate, că "analiza situației arată că PDA a beneficiat de o promovare electorală coordonată pe canale digitale neautentice, implicând conturi false și distribuiri masive, cu participarea unor persoane străine declarate indezirabile în Moldova".
Reprezentanții PDA resping acuzațiile, susținând că formațiunea nu poate fi trasă la răspundere pentru acțiunile unor terți și că nu a cheltuit fonduri pentru promovarea online în campanie.
Liderul PDA, Vasile Costiuc, a contestat probele prezentate. „Campania noastră electorală a fost desfășurată respectând legea. Avem suficientă vizibilitate online fără a primi ajutor din exterior”, a declarat Costiuc.
PDA, privat de alocațiile din bugetul de stat al Republicii Moldova
În plus, CEC a decis ca PDA să fie privat de alocațiile din bugetul de stat pentru o perioadă de un an. Partidul poate contesta această decizie în instanță.
Potrivit rezultatelor preliminare al alegerilor parlamentare din Republica Moldova, PDA a obținut 5,62% din voturi, ceea ce i-ar asigura 6 mandate în viitorul Parlament.