DCNews Stiri Alarmă falsă cu bombă la Arad. O fostă judecătoare ar fi fost ameninţată cu moartea

Alarmă falsă cu bombă la Arad. O fostă judecătoare ar fi fost ameninţată cu moartea

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, la adresa de domiciliu a femeii au intervenit forţe impresionante, fiind blocată strada şi evacuaţi locuitorii din casele învecinate. Pirotehniştii au verificat ambele autoturisme ale fostei judecătoare, care sunase la 112 să spună că a fost ameninţată şi că sub un autoturism ar putea fi amplasată o bombă. Niciun dispozitiv străin nu a fost însă găsit.

'Maşinile familiei, precum şi imobilul, au fost verificate, nefiind găsit niciun dispozitiv suspect', a precizat IPJ Arad.

Incidentul a avut loc pe strada Mărăşeşti, în zona centrală a oraşului Arad, iar operaţiunea de căutare a presupusei bombe a durat două ore. La faţa locului au fost prezenţi pirotehnişti, poliţişti, jandarmi şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Mai mult, conform unor surse DC News, în momentul când polițiștii au ajuns la locul în care îi era parcat automobilul, într-o curte pe strada Mărăşeşti, fosta judecătoare ar fi țipat că va fi omorâtă.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele