Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit, de joi, la Palatul Cotroceni, cu noul director executiv al FMI pentru România, Menno Snel. Complimentat pentru modul în care România a făcut față crizei, șeful statului a ”glumit” în stilu-i caracteristic: ”Poate la următoarea întâlnire a FMI o să trimitem nişte oameni care protestează la Bucureşti”, informează NewsIn.
În cadrul întrevederii, la întrebarea președintelui Băsescu cum este percepută România dincolo de ocean, directorul executiv FMI a răspuns cu un complimet, apreciind politicile care au fost luate pentru a face față crizei.
"La ultimile întâlniri au fost multe complimente la adresa României pentru modul în care ați făcut față crizei", a răspuns Menno Snel.
Nu atât de delicat a fost și răspunsul președintelui Traian Băsescu care a replicat: "Poate la următoarea întâlnire o să trimitem niște oameni care protestează în București".
Totodată, președintele României a recunoscut că FMI nu a impus nimic, menționând că, uneori, soluțiile propuse de la Washington au fost altele decât cele adoptate.
"FMI a fost partenerul nostru și nu ne-a impus nimic. Uneori FMI ne-a propus alte soluții decât cele adoptate, nu am pretins niciodată că problemele sociale au fost generate de FMI, este responsabilitatea noastră", a spus Traian Băsescu.
Alături de președintele Traian Băsescu, au mai fost prezenți din partea României Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.