DCNews Stiri Internațional Acord cu Iranul. Emmanuel Macron: Nimeni nu vrea RĂZBOI

Acord cu Iranul. Emmanuel Macron: Nimeni nu vrea RĂZBOI

Statuia din ceara Emmanuel Macron

Macron şi-a reiterat angajamentul faţă de acest acord asupra programului nuclear al Iranului în timpul unui discurs susţinut la Sydney, în a doua zi a vizitei sale în Australia. 

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că SUA se vor retrage din acest acord, negociat în 2015 între Teheran şi şase puteri ale lumii (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania). 

Acordul a fost conceput pentru a tempera îngrijorările Occidentului, conform cărora Iranul ar încerca să dezvolte arme nucleare. Acordul prevede o reducere a sancţiunilor economice în schimbul unor controale stricte asupra activităţii nucleare a Iranului. 

Se apropie data limită 

Data limită până la care Washingtonul ar trebui să-şi reconfirme angajamentul pentru acord este 12 mai. 

"Oricare va fi decizia, va trebui să pregătim nişte negocieri mai ample... pentru că eu cred că nimeni nu-şi doreşte un război în regiune şi nimeni nu vrea o escaladare a tensiunilor în regiune", a spus Macron. 

Potrivit preşedintelui francez, acordul a fost "o negociere foarte importantă şi constituie cea mai bună cale de a monitoriza actuala activitate nucleară a guvernului iranian". "Iată de ce întâi noi l-am negociat, l-am semnat. Este bine să-l respectăm şi el (actualul acord) este, în opinia, un bun început", a subliniat Emmanuel Macron, relatează Agerpres.

[citeste si]

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele