DCNews Stiri Social Accident între un tramvai și autobuz în București, zona 13 Septembrie/ Str. Progresului. UPDATE: 11 persoane rănite - VIDEO

Accident între un tramvai și autobuz în București, zona 13 Septembrie/ Str. Progresului. UPDATE: 11 persoane rănite - VIDEO

Inquam Photos / Cosmin Enache

UPDATE 2:

Şase persoane au fost transportate la Spitalele Universitar, Sf. Ioan, Bagdasar şi Spitalul Militar Central, în urma accidentului produs joi între un tramvai şi un autobuz STB, în Sectorul 5 al Capitalei, la intersecţia dintre Calea 13 Septembrie şi Strada Progresului, transmite Agerpres.

Echipajele medicale au oferit asistenţă la faţa locului pentru 11 persoane rănite în accident, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost alertate progresiv şi au intervenit o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, şase ambulanţe SMURD, o motocicletă SMURD şi două echipaje de ambulanţă.

Acesta este al doilea accident petrecut în ultimele două zile, după ce, miercuri, două tramvaie s-au ciocnit în Bucureşti, la intersecţia dintre Şoseaua Giurgiului şi Şoseaua Olteniţei.

Sursă foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

UPDATE 1:

Echipajele medicale oferă asistenţă pentru 11 persoane rănite în urma unui accident produs între un tramvai şi un autobuz STB, în Sectorul 5, la intersecţia dintre Calea 13 Septembrie şi Strada Progresului, transmite Agerpres.

"În acest acest moment, 11 persoane sunt asistate medical la faţa locului de către echipajele medicale - conducătorii auto şi pasagerii din cele două mijloace de transport", informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost alertate progresiv şi intervin o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, şase ambulanţe SMURD, o motocicletă SMURD şi două echipaje de ambulanţă.

Sursă foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Știrea inițială:

Un tramvai și un autobuz STB au fost implicate într-un grav accident rutier în cursul zilei de joi, 30 Iulie 2025, în București, zona 13 Septembrie/ Str. Progresului. 11 persoane au fost rănite în urma acestui incident.

"Un accident rutier neobișnuit s-a produs în această dimineață în municipiul București, la intersecția dintre Șoseaua Progresului și Calea 13 Septembrie, unde un tramvai a intrat în coliziune cu un autobuz STB, eveniment care a dus la blocarea completă a traficului în zonă.

Potrivit imaginilor surprinse de o cameră de bord, autobuzul STB ar fi pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, moment în care a fost lovit lateral de tramvai. În urma impactului, tramvaiul a deraiat parțial de pe șine.

Traficul rutier este complet blocat pe ambele sensuri ale Șoselei Progresului, iar circulația mijloacelor de transport în comun este serios afectată. La fața locului intervin echipaje de poliție, echipe STB și angajați ai companiei de transport electric pentru degajarea liniei de tramvai.

Până la finalizarea cercetărilor și a operațiunilor de remediere, șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să aleagă rute alternative", transmite Info Trafic România.

Vezi video mai jos:

 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele