DCNews Stiri Accident în lanţ la ieşirea din Vaslui. Patru maşini au fost implicate

Accident în lanţ la ieşirea din Vaslui. Patru maşini au fost implicate

Ambulanta

'Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit pe DN 15D, în apropiere de Cişmeaua Moldovencei, pentru asigurarea de măsuri PSI şi acordarea îngrijirilor medicale pentru o persoană în urma unui accident rutier. În acest accident au mai fost implicate patru persoane şi patru autoturisme, două dintre acestea fiind staţionate.

În urma acestui eveniment rutier a rezultat o victimă, neîncarcerată, care a fost transportată cu o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, un autoturism a încercat să vireze spre stânga, iar altul din spate a intrat în depăşire, între cele două maşini având loc o acroşare, după care cel de-al doilea autoturism a intrat în două maşini staţionate în parcarea unui local din zonă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări a avut loc accidentului, potrivit Agerpres. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele