DCNews Stiri Accident grav la Niculițel între un autocar și un TIR: A fost activat Planul Roșu de Intervenție în Tulcea

Accident grav la Niculițel între un autocar și un TIR: A fost activat Planul Roșu de Intervenție în Tulcea

FOTO: Agerpres

Un accident rutier grav s-a produs în localitatea Niculițel, județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau aproximativ 20 de persoane a intrat în coliziune cu un TIR. Conform primelor informații furnizate de autorități, impactul s-a produs prin acroșarea semiremorcii TIR-ului.

În urma numărului mare de persoane implicate, autoritățile au decis activarea Planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Tulcea, măsură care permite mobilizarea rapidă a resurselor medicale și de salvare din întregul județ.

La locul evenimentului au fost alocate o mașină de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și patru ambulanțe SAJ.

Autoritățile au transmis că misiunea este în dinamică, iar echipajele medicale evaluează starea victimelor. Deocamdată, nu s-au oferit informații oficiale cu privire la numărul de răniți sau eventuale decese.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele