DCNews Stiri Accident grav în Bistriţa. Un mort şi doi răniţi

Accident grav în Bistriţa. Un mort şi doi răniţi

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, accidentul a avut loc duminică seara pe DJ 172 E.

Conform polițiștilor, tânărul de 19 ani din Sângeorz-Băi în timp ce conducea un autoturism pe direcția Leșu-Ilva Mică, „pe fondul lipsei de experiență și a neadaptării vitezei la condițiile de trafic, într-o succesiune de curbe, ar fi pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate de la marginea părții carosabile”.

În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr de 21 de ani, rănirea gravă a unui tânăr 19 ani și rănirea ușoară a altui tânăr de 16 de ani, toți din Sângeorz-Băi. Răniții au fost transportați la spital, scrie Mediafax. 

Șoferul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. „Tânărul ar fi obținut permisul de conducere de aproximativ o lună de zile”, a informat IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au deschis în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte și a cauzei accidentului. Circulația a fost blocată în zonă pentru aproximativ 60 de minute.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele