DCNews Stiri Accident de circulaţie grav. Planul roșu de intervenție, activat

Accident de circulaţie grav. Planul roșu de intervenție, activat

Potrivit Tincuţei Dumuţa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, o maşină, care a încercat să evite coliziunea cu autovehiculul din faţa ei, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un alt autovehicul. În cele două maşini se aflau 10 pasageri, dintre care nouă au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Tincuţa Dumuţa a adăugat că cinci dintre cei nouă pasageri au suferit răni uşoare. 'În urma accidentului a fost activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului ajungând imediat o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul Zalău, trei echipaje SMURD şi şase echipaje ale Ambulanţei sălăjene, cele nouă victime fiind transportate la UPU Zalău.

O persoană - un bărbat de 28 de ani, a fost scoasă dintre fiarele contorsionate ale unui autoturism, de către un echipaj de la descarcerare', se arată într-o postare pe Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Zalău. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele