Glacialogul francez Claude Lorius, unul dintre primii care au stabilit rolul dioxidului de carbon (CO2) în încălzirea globală, a încetat din viaţă marţi la vârsta de 91 de ani, au anunţat joi editorul său şi un cercetător CNRS apropiat lui, informează Agerpres.
A studiat bulele de aer din gheaţă
Acest pionier al expediţiilor polare, care a trăit în total şase ani în Antarctica de la prima sa misiune în 1957, a contribuit la înfiinţarea climatologiei, reconstituind climatul din trecut datorită studiului bulelor de aer cuprinse în gheaţă de-a lungul mileniilor. "Nu am ales ştiinţa, am ales aventura" a declarat pentru AFP acest pionier al climatologiei, născut la 27 februarie 1932 la Besançon (estul Franţei). "A fost o şansă extraordinară pentru că se întâmplă că Antarctica să fie cel mai bun loc pentru a realiza că există o problemă de mediu planetară", a remarcat Claude Lorius, care a preferat adesea exprimarea "noi" în loc de "eu".
În marea tradiţie a lui Paul-Emile Victor, Claude Lorius a condus 22 de expediţii polare în Groenlanda, dar mai ales în Antarctica, unde a trăit, în total, şase ani, de la prima sa misiune în 1957. Deja octogenar, el a revenit pentru filmul lui Luc Jacquet, "Gheaţa şi cerul", prezentat la încheierea Festivalului de Film de la Cannes din 2015 şi dedicat carierei acestui savant.