Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori români, cu activitate bogată în teatru, TV și film, a interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a excelat și în drame. Marele actor a avut roluri caracterizate prin inteligența nuanțării comicului în registrele lui cele mai variate. Acesta a murit la vârsta de 51 de ani, în urma cutremurului devastator din 4 martie 1977.
La Teatrul Național Radiofonic, regizorul Toma Enache i-a dedicat, în urmă cu mai mulți ani, două spectacole de referință: „Uriașul Caragiu” și „Pantomima cuvântului”. Între cei doi există o legătură aparte, fiind amândoi aromâni, purtători ai aceleiași rădăcini și ai aceleiași forțe artistice.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru DC News, regizorul Toma Enache a vorbit despre admirația sa pentru marele actor și despre legătura spirituală dintre ei.
„Pentru mine, întotdeauna Toma Caragiu a fost ca un Chaplin vorbitor și de fiecare dată când montez o piesă, îmi amintesc de „O noapte furtunoasă” pe care o făceam în 2005. Întotdeauna mă gândesc cum ar fi jucat Toma rolul ăsta. Nu am avut această șansă. Când a murit el, în 1977, eu aveam 7 ani, așa că nu am apucat să lucrăm împreună, dar am putut să mă gândesc tot timpul cum ar fi fost dacă ne-am fi întâlnit, amândoi având rădăcini aromâne.
Toma Caragiu înregistra prin '77 pe placă, pe vinil, niște mici scenete umoristice în aromână. Eu am continuat acest lucru și am făcut două CD-uri cu umor armânesc, în care am continuat aceste scenete umoristice în aromână.
Am avut o legătură specială, fiind prieten cu doamna Matilda Caragiu Marioțeanu, academician, cea care a scris Decalogul aromânilor, cele 12 adevăruri incontestabile despre aromâni și originea lor.
În filmul meu, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, personajul principal poartă acest decalog, cu aceste adevăruri scrise de acad. Matilda Caragiu Marioțeanu”, a spus regizorul Toma Enache.
„A fost un moment foarte emoționant”
Regizorul a povestit cum, la 25 de ani de la moartea lui Toma Caragiu, a recitat o poezie în aromână în cadrul unui spectacol omagial, moment care a avut o profundă încărcătură emoțională.
„Atunci când a fost omagiat la Teatrul Bulandra, cred că se împlineau 25 de ani de la moartea lui, se organiza un spectacol omagial. S-au ocupat doamna Adriana Moca, doamna Matilda Caragiu și domnul Caramitru și m-au invitat ca să recit și eu o poezie în aromână.
„Cupacilu” se cheamă, scrisă de Matilda Caragiu pentru Toma. Atunci au recitat în română, din poeziile scrise de Toma Caragiu, domnul Florian Pittiș și Ion Caramitru și eu în aromână. A fost un moment foarte emoționant”, a spus regizorul Toma Enache.
Un vis devenit realitate
Regizorul Toma Enache a povestit despre un vis pe care l-a avut și despre legătura emoțională pe care o simte cu Toma Caragiu.
„În '98, când am terminat facultatea, eram într-o situație mai grea. Trecusem printr-o relație care se terminase după studenție, o poveste de iubire foarte frumoasă, și l-am visat pe Toma Caragiu care a venit și mi-a spus în aromână: „Toma, hai cu mine! Nu-ți face probleme. Hai cu mine!”. M-a luat de gât și am intrat în Teatrul Bulandra pe la intrarea actorilor.
În vis, țin minte că erau bucăți de decor alb, chestii foarte detaliate pe care le văzusem atunci, în 1998. După câțiva ani, când se face spectacolul omagial la Bulandra, am mers cu câteva ore înainte și era închisă intrarea pe unde intrau spectatorii și am fost nevoit să intru pe la intrarea actorilor. Era exact ca în visul din '98, când eram cu Toma Caragiu. După ce am intrat pe holul ăla îngust, am văzut aceleași bucăți de decor care erau atunci în vis. Imaginați-vă!
Am povestit visul tuturor apropiaților mei, inclusiv domnului Caramitru și doamnei Matilda Caragiu. Țin minte că domnul Caramitru mi-a spus: „Da, așa e. Nimic nu e întâmplător”.
Vă dați seama? Să visezi în '98 că intri cu Toma Caragiu în Teatrul Bulandra pe la intrarea actorilor și exact asta să ți se întâmple. Nu mai intrasem pe la intrarea actorilor, deși am văzut zeci de piese la Bulandra în toată studenția. A fost o legătură pe care am simțit-o mereu, poate și pentru că purtăm același nume „Toma”.
La noi în familie, când tata a adus acel vinil pentru prima dată, aveam 7 sau 8 ani, când l-a adus și l-a pus s-a făcut liniște, toată lumea era dornică să asculte, stăteam nemișcați, râdeam, ne amuzam, ne plăcea să-l auzim. De fiecare dată când apărea la televizor nu mai mișca nimeni. Dădeam telefoane rudelor ca să se uite în caz că nu știau că e Toma la televizor”, a spus regizorul Toma Enache.
Moștenirea artistică a lui Toma Caragiu
Regizorul a vorbit despre complexitatea și impactul artistic al lui Toma Caragiu și a scos în evidență contribuțiile sale în teatru, film și radio.
„Mă tot gândeam ce jupân Dumitrache ar fi făcut în montarea mea din 2005, cu care ne-am dus în întreaga țară, inclusiv în America.
Nu cred că există un actor despre care atâția alți actori uriași să fi spus cuvinte atât de frumoase și un actor atât de complet, cu teatru radiofonic, teatru, filme, scenete, scketch-uri, interviuri și voce. Toma Caragiu cânta, de asemenea. Toate astea le găsiți în „Uriașul Caragiu” și „Pantomima cuvântului” din cadrul „Biografii, memorii”, spectacol de teatru radiofonic”, a spus regizorul Toma Enache în exclusivitate pentru DC News.
Biografii, memorii: Toma Caragiu.
1. Pantomima cuvântului.
Scenariu radiofonic de Magda Duţu.
Regia artistică: Toma Enache.
Participă: Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Ana Blandiana, Valeriu Moisescu, Dan Mihăescu, Toma Enache şi Elena Caragiu.
Mărturiile Matildei Caragiu Marioţeanu au fost rostite de Ilinca Tomoroveanu.
Amintiri cu: Toma Caragiu, Radu Beligan, Ion Vova, Adela Mărculescu, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Rodica Tapalagă, Clody Berthola, Paul Stratilat, Irina Răchiţeanu Şirianu, Dina Cocea, Valentin Silvestru, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ileana Predescu, Olga Tudorache, Coca Andronescu, Carmen Stănescu.
Regia de studio: Milica Creiniceanu.
Regia muzicală: Stelică Muscalu.
Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu.
Redactor: Costin Manoliu.
Producător: Magda Duţu.