DCNews Stiri 350 de șezlonguri au fost furate din Italia. Doi ani mai târziu, o turistă le-a găsit întâmplător în Albania: "Cum un furt de 45.000 de euro nu a fost încă rezolvat?"

350 de șezlonguri au fost furate din Italia. Doi ani mai târziu, o turistă le-a găsit întâmplător în Albania: "Cum un furt de 45.000 de euro nu a fost încă rezolvat?"

Sursa foto: Freepik, @frimufilms

350 de șezlonguri furate în urmă cu doi ani dintr-un centru de agrement din Italia au fost descoperite pe o plajă din Albania.

După doi ani de la furtul a 350 de șezlonguri din Italia, zona Reggio Emilia, în anul 2024, acestea au fost găsite în Albania. Valoarea lor era estimată la 45.000 de euro. O femeie care provenea din Reggio Emilia, aflată acum în vacanță în Albania, la Durres, a recunoscut șezlongurile în stațiunea Capo Rodoni. Italianca a trimis poze și videoclipuri administratorilor clubului, iar cei din urmă au început un proces în instanță prin care solicită returnarea șezlongurilor.

Șezlongurile au fost furate de la centrul de sport și agrement Onde Chiare, din regiunea Reggio Emilia, Italia. Femeia este localnică în zona respectivă și a observat imediat sigla înscrisă pe șezlonguri. Acesta a fost modul în care și-a dat seama că proveneau de la centrul de agrement, notează Today.

„Ne-am gândit chiar să mergem acolo ca să le recuperăm personal, dar apoi am decis să acționăm în justiție”, au declarat managerii centrului de agrement din Italia. „Avocatul nostru a găsit și un avocat în Albania, care a inițiat procesul. În teorie, șezlongurile noastre ar fi trebuit să fie confiscate și păstrate de autoritățile albaneze. În schimb, un alt client de-al nostru, care se afla întâmplător în Durres în aceste zile, ne-a trimis un nou videoclip, pe care l-am postat apoi pe profilul nostru de Instagram, unde se poate vedea clar că şezlongurile noastre sunt încă pe plajă, fiind folosite de clienții clubului de pe plaja din Albania. Suntem foarte supărați”, au adăugat aceştia.

"Am vrea doar să înțelegem cum un furt de 45.000 de euro, cu bunuri identificate și documentate timp de peste un an, nu a fost încă rezolvat"

Recent, prim-ministrul albanez, Edi Rama, a postat pe rețelele sociale un videoclip prin care expune modul în care poliția curăță plajele publice ocupate ilegal. Astfel, speranțele italienilor pentru o soluționare a acestei situații au crescut. Deținătorii de drept susțin că punerea sub sechestru a șezlongurilor ar putea fi începutul unei returnări. Totodată, managerii au aflat că bunurile lor sunt acolo, tot pe aceeași plajă, fiind folosite de turiștii care vin în Albania.

„Cecuri, timp și bani cheltuiți pentru a aduce acasă ceea ce ni s-a furat”, au scris ei, alături de un videoclip publicat pe rețelele de socializare, în care au prezentat o „situație suprarealistă”. În postare se mai precizează că un videoclip „filmat acum câteva zile” „arată că acele șezlonguri sunt încă în aceeași stațiune de pe plajă. Am vrea doar să înțelegem cum un furt de 45.000 de euro, cu bunuri identificate și documentate timp de peste un an, nu a fost încă rezolvat”, au mai adăugat aceştia.

CITEȘTE ȘI: Trucuri cum să îți securizezi bagajele la plajă: metode ingenioase pentru o zi fără griji
 

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri