REPORTAJ: Studenții fac noapte albă, dar la bibliotecă

În noaptea de 13 spre 14 ianuarie, la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) studenţii au avut o noapte albă. Profesorii și studenţii de la FLLS au organizat "Noaptea albă a bibliotecilor". Fără lumini de club, alcool de la bar și muzică pusă după gustul unui DJ, această noapte albă a avut farmecul ei.

 

Autor: Răzvan Băltărețu

La evenimentul din strada Pitar Moș, sediul facultății, am ajuns cu o mică întârziere. În holul de la intrarea un grup de trei studenţi întâmpinau vizitatorii cu programul nopţii. Discursul de deschidere l-am pierdut, astfel că am ales din listă să vizionez primul documentar din amfiteatrul Mark Twain, despre cultura coreeană. Acesta sublinia cele mai importante aspecte, de la naștere la moarte, din viața coreenilor, poate, pe alocuri, ceva mai ajunși decât alţii. Nu pot să zic că ar fi fost un blockbuster în cinematograf, dar public a avut.

După o pauză de cafea sau ceai, puse la dispoziţie de către organizatori, am revenit în amfiteatru pentru al doilea documentar. A fost despre persecuţiile aplicate de Antonescu ţiganilor din România. Acesta a fost realizat pe parcusul a doi ani de către sociologul Adrian-Nicolae Furtună. Fapte șocante și decizii extreme prezentate prin 12 povești de viaţă. Interviurile au fost realizate direct cu supravieţuitorii acelor vremuri, acelei deportării peste Prut. Probabil că din lipsă de suficienţi evrei în România, Antonescu a ales epurarea etnică a celor care erau mai mulţi.

Seara mi-am încheiat-o cu discuţii purtate cu alți studenţi, complet necunoscuţi, dar strânși într-un cerc. Mai precis, la un "Cerc de lectură". Aceasta a fost ideea unor studenţi de la FLLS și a însemnat o sală de curs, oameni și discuţii pe teme literare. Pentru început, cu literatură am și debutat, dar, pe parcurs, s-a ajuns la filme, religie sau chiar atitudinea tinerilor față de regimurile politice. Fără să sune a imfatuare afirm că România încă nu și-a pierdut simţul verticalităţii și afirmării. Asta am descoperit în discuţiile care au durat câteva ore. S-au citit și câteva creații proprii, poezii și gânduri.

Am surprins doar evenimentele la care am luat parte, însă, au fost pentru toate gusturile. De la multiple titluri de documentare, la expoziţie de fotografie sau lectură la bibliotecă.

[caption id="attachment_147655" align="aligncenter" width="300" caption="Programul complet al evenimentului"][/caption]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel