Istoricul Filip-Lucian Iorga, de ziua Regelui: Parlamentul României nu a aprobat niciodată actul abdicării Majestăţii Sale Regele Mihai I

Prima manifestare anticomunistă din România, care a avut loc chiar de ziua onomastică a regelui Mihai I, 8 noiembrie, în anul 1945, a fost înăbuşită prin violenţă de guvernul lui Petru Groza. Ba chiar abdicarea Majestăţii Sale Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, ar fi nulă, deoarece nu a fost aprobată nici până în ziua de astăzi de Parlamentul României. Despre monarhie, comunism sau despre cum se sărbătorea 8 noiembrie, ziua onomastică a Regelui Mihai I, într-un interviu cu istoricul şi publicistul Filip-Lucian Iorga.

Reporter: Care este semnificaţia zilei de 8 noiembrie în istoria recentă a României?

Filip-Lucian Iorga: Până la abdicarea forţată a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, 8 noiembrie, ziua în care creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril, a fost şi sărbătoare naţională a românilor, pentru că era ziua onomastică a Regelui lor. Dacă 10 Mai era ziua naţională, iar 25 octombrie, ziua de naştere a Regelui, a fost întotdeauna o sărbătoare mai discretă, 8 noiembrie era ziua în care oamenii îşi puteau manifesta ataşamentul faţă de persoana Regelui şi faţă de valorile pe care acesta le încarna.

R.: Ştiu, totuşi, că şi data de 25 octombrie are o însemnătate foarte puţin cunoscută de publicul larg.

F.L.I.: Aici puteţi vedea câtă dreptate avea regretatul Alexandru Paleologu atunci când spunea că răutatea merge foarte bine împreună cu prostia. Comuniştii nu erau numai răi, erau şi extraordinar de proşti şi de neinformaţi. Gândiţi-vă că, pe tot parcursul dictaturii comuniste, Ziua Armatei române a fost sărbătorită în 25 octombrie, pentru a marca eliberarea, la 25 octombrie 1944, de către Divizia a 9-a Infanterie, la Carei, a ultimului teritoriu românesc aflat sub ocupaţie hortistă. Habar n-au avut că acest asalt a fost în mod intenţionat dedicat Regelui Mihai, cu ocazia zilei Lui de naştere. Nici astăzi, după 20 de ani de la schimbarea de regim, nu se face suficient de mult legătura între cele două evenimente.

R.: Ce s-a întâmplat, de ziua onomastică a Regelui Mihai, în 8 noiembrie 1945?

F.L.I.: La 8 noiembrie 1945, cca. 15.000 de oameni, în special tineri, s-au strâns în Piaţa Palatului Regal pentru a-şi omagia tânărul Rege, de ziua lui onomastică. Era o manifestare de afecţiune pentru Regele care scosese România din alianţa cu Germania nazistă, dar şi un gest de susţinere a Regelui, în conflictul acestuia cu guvernul procomunist Petru Groza, care fusese impus de sovietici, fără a avea sprijin popular. Regele Mihai se opusese instalării acestui guvern ilegitim şi intrase în faimoasa “grevă regală” (august 1945-ianuarie 1946), refuzând să mai semneze legile guvernului doctor Petru Groza.

R.: Mulţi detractori ai Regelui îl acuză pe acesta de slăbiciune.

F.L.I.: Organizarea şi asumarea Actului de la 23 august 1944, care însemna ieşirea din alianţa cu Germania nazistă şi intrarea în coaliţia care apăra valorile lumii libere, a fost un act de mare curaj. Germania avea trupe în România şi Regele putea fi oricând suprimat fizic, pentru decizia sa de a scoate România din sfera de influenţă a lui Hitler. Pe urmă, Regele s-a opus făţiş comuniştilor, prin greva regală, sfidând astfel puterea strivitoare a Uniunii Sovietice. Oare despre ce alte acte de mare curaj mai trebuie să vorbim pentru a argumenta evidenţa că Regele Mihai a fost un rege brav şi patriot?

R.: Se spune că, prin Actul de la 23 august, Regele i-a adus pe ruşi şi comunismul în ţară.

F.L.I.: Nici nu are sens să ne pierdem vremea cu astfel de aserţiuni absurde! Sovieticii ar fi ocupat oricum România, iar Germania pierduse partida. Regele a reuşit, repet, printr-un act personal de mare curaj, să salveze ce se mai putea salva în momentul respectiv.

R.: Revenind la 8 noiembrie 1945.

F.L.I.: Manifestanţii paşnici, elevi, studenţi, veterani de război, intelectuali, funcţionari au venit în Piaţa Palatului în primul rând ca patrioţi şi ca regalişti, şi abia apoi ca membri de partid. Sigur, foarte mulţi dintre ei erau membri ai celor două mari partide democratice româneşti, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc. Manifestaţia nu a fost însă una de partid, ci una naţională, regalistă şi anticomunistă. Pentru a reprima manifestaţia, guvernul Petru Groza (al cărui ministru de Interne era comunistul Teohari Georgescu) a trimis mai multe camioane cu muncitori. Represiunea s-a soldat cu 11 morţi, sute de răniţi şi numeroase arestări. Mitingul din 8 noiembrie 1945 a fost prima mare manifestaţie anticomunistă din România şi ultima manifestare de masă pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti şi a democraţiei, înaintea instaurării regimului comunist. La 8 noiembrie 1945, studenţimea democrată a României şi-a manifestat dragostea pentru tânărul Rege Mihai, împreună cu care străbătuse un război dureros şi în care îşi investea speranţele într-un viitor liber şi prosper. Înăbuşind atunci curajul şi generozitatea unei generaţii, comuniştii au început lunga represiune de o jumătate de secol, care a mutilat fiinţa naţională şi a închis orizonturile oricăror speranţe.

R.: Care a fost rolul Monarhiei în istoria României?

F.L.I.: În primul rând, monarhia este forma tradiţională de guvernare în toate provinciile istorice româneşti. Apoi, Monarhia constituţională instaurată în 1866 de Regele Carol I este “vinovată” de modernizarea statului, de transformarea României dintr-o provincie otomană într-o ţară europeană prosperă şi respectată, de boom-urile economice şi culturale din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi din perioada interbelică, de obţinerea Independenţei la 1877 şi de realizarea României Mari, în 1918. Dinastia română a fost un factor de echilibru, un însemn de prestigiu, un liant şi un ferment pentru naţiunea română.

R.: Care este legitimitatea Republicii în România?

F.L.I.: Actul abdicării Majestăţii Sale Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, este nul, pentru că a fost smuls sub ameninţarea armei şi sub şantajul uciderii a 1000 de tineri arestaţi la mitingul din 1945. Mai mult, Parlamentul României nu a aprobat niciodată acest act. Republica Populară Română s-a instaurat prin fraudă, fără să aibă sprijin popular şi bazându-se doar pe susţinerea trupelor sovietice aflate în ţară. Republica a adus cu ea crimele, arestarea a sute de mii de oameni nevinovaţi, proletcultismul menit să spele creierele generaţiilor tinere, distrugerea elitelor şi promovarea selecţiei inverse, sărăcirea populaţiei, decăderea morală. A urmat apoi Republica Socialistă România, condusă de un agramat paranoic, care a instaurat un cult al personalităţii demenţial, similar celui din Coreea de Nord, care a distrus o bună parte din patrimoniul istoric al ţării şi şi-a ţinut poporul în foame, frig şi frică, faimoşii “cei trei F”. După 1989, s-a ratat şansa istorică a restaurării Monarhiei şi am continuat să ne complacem în Republica lui Ion Iliescu, susţinută straşnic de bâtele minerilor şi de baronii roşii. Astăzi, Republica lui Traian Băsescu marchează, indiscutabil, unul dintre momentele cele mai grele prin care a trecut vreodată România. La peste 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, se fac din nou simţite accente autoritariste, nivelul de moralitate din viaţa publică este mai scăzut decât oricând, situaţia economică e dezastruoasă, mare parte din intelectualitate este grav compromisă de colaborarea cu regimul Băsescu, iar conducerea ţării este pe mâini corupte şi iresponsabile. Valorile sunt răsturnate, selecţia inversă (aceea care îi favorizează pe incompetenţii şantajabili) este criteriul predominant de accedere în funcţiile de conducere.

R.: Totuşi, Preşedintele Băsescu a condamnat comunismul.

F.L.I.: Un gest lăudabil, probabil unul dintre puţinele lucruri pozitive din mandatele lui. Nu discutăm aici de ce a făcut-o sau dacă este în mod sincer convins de lucrurile pe care le-a citit atunci în Parlament, important e că a făcut-o şi asta rămâne. Din păcate însă, lucrurile au rămas la nivel pur simbolic. După câştigarea celui de-al doilea mandat, regimul Băsescu s-a grăbit să îl înlăture pe unul dintre puţinii oameni care chiar lucrau practic în direcţia condamnării crimelor comunismului. E vorba de Marius Oprea. Dacă regimul comunist a fost caracterizat de Preşedinte ca fiind “ilegitim şi criminal”, nu văd de ce Republica, vehiculul instituţional prin intermediul căruia comunismul şi-a înfăptuit crimele, mai supravieţuieşte încă.

R.: Credeţi că restaurarea Monarhiei poate rezolva toate aceste probleme?

F.L.I.: Eu nu sunt adeptul mesianismului în istorie şi nu cred că o persoană sau o instituţie pot reaşeza singure o societate pe făgaşul ei firesc. Cred însă că România are nevoie acum de echilibru, de demnitate, de moralitate şi de identitate. Adică exact de lucrurile pe care Dinastia română le poate readuce ţării, dacă va avea şansa să domnească din nou. Monarhia nu ne va rezolva toate problemele, dar ne va ajuta pe noi să ni le rezolvăm. Regele nu va munci în locul nostru, dar va reinstaura respectul pentru munca noastră.

R.: Dar Regele împlineşte la anul 90 de ani. În ce măsură o restaurare a Monarhiei mai este posibilă?

F.L.I.: M.S. Regele Mihai nu este doar un mare rege, respectat în întreaga lume şi un mare patriot român. Este şi un om foarte bun, răbdător şi înţelept. Eroismul lui nu vine numai din ceea ce a făcut pentru ţară, ci şi din ceea ce a pierdut. Regele Mihai a pierdut o ţară, dar cu toate astea nu şi-a abandonat-o niciodată. Zeci de ani a lucrat pentru români de departe, aşteptând să se întoarcă acasă. Faptul că M.S. Regele Mihai este în continuare printre noi este un privilegiu pentru contemporanii săi, dar şi o lecţie aspră. Ne arată cât de frumoşi am fi putut fi cu Regele pe Tron, dar ne vorbeşte şi despre neputinţele noastre, despre şansele ratate, despre durerea datoriei neîmplinite. Prezenţa Regelui printre noi ne vorbeşte încă despre ceea ce avem de făcut pentru ţara noastră, începând cu o analiză a propriei conştiinţe şi terminând cu reaşezarea instituţională a ţării. Vârsta Regelui nu e un impediment; dimpotrivă, e o comoară de experienţă şi înţelepciune. Iar alături de Majestatea Sa stau Principesa Moştenitoare Margareta împreună cu Principele Consort Radu şi întreaga Familie Regală. În primăvara lui 2010, tânărul Principe Nicolae a primit de la Rege titlul de Alteţă Regală. Familia Regală are un viitor, important pentru noi este ca acest viitor să se confunde cu cel al României.

R.: Din când în când, Casa Regală se confruntă cu lovituri de imagine, cum ar fi acum pretenţiile lui Dieter Stanzeleit.

F.L.I.: Aceste aiureli nu constituie lovituri de imagine pentru Casa Regală a României, pentru că nu au, de fapt, nicio legătură cu ea. Aşa cum Paul Lambrino nu face parte din Familia Regală şi orice pretenţie în acest sens este ridicolă, este evident că şi istoria romanţată pe baza căreia Dieter Stanzeleit pretinde că ar fi fiul Regelui este o invenţie de la un cap la altul. Regretabil este faptul că aceste diversiuni apar în mod periodic şi, îmi permit să spun, deloc întâmplător. Din fericire, românii sunt destul de inteligenţi pentru a face diferenţa dintre un Rege adevărat, un nepot din flori şi un fiu închipuit.

R.: Care este rolul actual al Familiei Regale a României?

F.L.I.: Indiferent dacă domneşte sau nu, Familia Regală a României rămâne o garanţie identitară şi un model pentru societatea românească. Acţiunile caritabile ale ASR Principesa Margareta a României, prin Fundaţia omonimă pe care o conduce, munca ASR Principele Radu ca Reprezentant Special al Guvernului (în perioada guvernelor Năstase şi Tăriceanu), ca şi toate celelalte activităţi întreprinse de Casa Regală demonstrează că aceasta este o prezenţă vie în societatea românească, o instituţie care îşi extrage puterea din istoria glorioasă a Dinastiei şi foloseşte, în acelaşi timp, toate instrumentele modernităţii pentru a face bine poporului român.

R.: Luni, 8 noiembrie, începând cu ora 18.00, la Ateneul Român, a avut loc un eveniment dedicat zilei onomastice a Regelui şi manifestaţiei anticomuniste din 1945.

F.L.I.: Luni, 8 noiembrie 2010, începând cu ora 18.00, a avut loc, la Ateneul Român, în prezenţa AALLRR Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României, o evocare a marii manifestaţii anticomuniste din 8 noiembrie 1945. Cu ocazia zilei onomastice a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, Ateneul Român a găzduit evenimentul intitulat 8 noiembrie 1945 – 8 noiembrie 2010. 65 de ani de la prima manifestaţie anticomunistă din România. Şi-au dat concursul maestrul Dan Grigore, actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc şi violonista Ioana Cristina Goicea. Prezentarea istorică a mitingului din 1945 a fost făcută de acad. Dinu C. Giurescu. Au mai participat demonstranţi din 8 noiembrie 1945, Asociaţia Tradiţia Militară, tineri politicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile. Evenimentul a fost organizat de Alianţa Naţională pentru Regatul României (ANRR), Alianţa Civică, Institutul Român de Istorie Recentă, Tineretul Naţional Liberal, Fundaţia Horia Rusu, Fundaţia Corneliu Coposu, Fundaţia Culturală Memoria, Fundaţia Culturală Erbiceanu şi Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României.

R.: Ce îşi propune Alianţa Naţională pentru Regatul României?

F.L.I.: ANRR este o alianţă din care fac parte mai multe organizaţii ale societăţii civile, care consideră că revenirea la o Monarhie constituţională ar putea reprezenta o alternativă la blocajul instituţional şi identitar în care ne aflăm în acest moment.

La 65 de ani de la manifestaţia din faţa Palatului Regal şi la aproape 21 de ani de la schimbarea de regim din 1989, Alianţa Naţională pentru Regatul României invită la reflecţie relaxată şi proaspătă, lipsită de încrâncenare sau de prejudecăţi. Iniţiativa noastră vine din acea parte a societăţii civile care a refuzat să se înregimenteze politic şi care militează în continuare pentru valorile societăţii libere, pentru gândirea critică şi pentru onestitatea în viaţa publică.

Ce a reprezentat forma de guvernământ monarhică în tradiţia românească şi care a fost rolul Familiei Regale a României în modernizarea statului, în consolidarea identităţii naţionale şi în obţinerea prestigiului internaţional al ţării? Ce vedeau studenţii din 1945 în M.S. Regele Mihai şi ce vedem noi astăzi? Ce ar fi reprezentat restaurarea Monarhiei în 1990 şi ce reprezintă încă astăzi această alternativă? Ce a adus regimul republican României? De ce, la peste 20 de ani de la căderea regimului comunist (acela care a înlăturat Monarhia), în recentul proiect al Strategiei Naţionale de Apărare, forma republicană de guvernământ este inclusă în categoria “interesului naţional”? Toate aceste teme merită o atentă reflecţie.

Într-o Românie care trece printr-o profundă criză economică, socială şi morală, într-un mediu aparent incapabil să discearnă valorile autentice de falsele modele şi teme, ANRR doreşte să readucă în discuţia publică virtuţile unei Monarhii constituţionale şi necesitatea unei prezenţe permanente şi eficace a Familiei Regale a României în viaţa societăţii româneşti.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News