Celor peste o sută de mii de absolvenţi de liceu care au picat bacalaureatul din acest an li se pregăteşte o a doua şansă pentru a urma studii universitare. O iniţiativă-fulger de amendare a Legii Educaţiei, depusă miercuri în parlament, prevede posibilitatea înscrierii la facultate pentru o parte dintre cei care nu au diplomă de bacalaureat.
Proiectul ce aparţine senatorului PSD Ecaterina Andronescu acordă dreptul tuturor absolvenţilor care nu au obţinut notă de trecere la toate probele, dar au înregistrat o medie de minimum şapte să se înscrie încă din această toamnă în universitatea la care doresc, astfel încât până la bacalaureatul de anul viitor să beneficieze de un an pregătitor. Practic, după parcurgerea acestei etape, elevii vor da din nou bacalaureatul, iar în caz de reuşită vor avea echivalate creditele de studiu trecând astfel direct în anul II, scrie gandul.info.
Dacă, în schimb, nici în vara anului viitor nu vor reuşi să obţină note de trecere la toate probele bacalaureatului, atunci nu vor mai avea decât o variantă: urmarea unei şcoli postliceale.
Căci, pe lângă portiţa pe care o crează celor care au obţinut medii peste şapte, iniţiativa fostului ministru al Educaţiei îi are în vedere şi pe absolvenţii cu rezultate sub-medie. Concret, textul face referire la reînfiinţarea şcolilor postliceale şi la formarea profesională prin ucenicie.
"Ideea a ponit de la nevoia de a le oferi celor aproximativ o sută de mii de absolvenţi care nu au promovat o soluţie. Nu îi poţi lăsa în stradă şi nici nu rezolvi nimic dacă vor îngroşa numărul şomerilor", a explicat pentru gândul Ecaterina Andronescu.
Având în vedere traseul proiectului, care va avea drept cameră decizională Senatul (acolo unde diferenţa numerică dintre putere şi opoziţie este de doar doi parlamentari), prevederile au mari şanse să fie adoptate.
Există însă un impediment. Pentru a-şi face efectele în timp util, proiectul ar trebui să intre în dezbaterea parlamentară în regim de urgenţă. Cum Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, acolo unde a fost depusă iniţiativa, are o majoritate PDL-UDMR-UNPR este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News