Cine este Laurenţiu Mironescu, funcţionarul MAI vizat de controalele de la Constanţa

mironescu
mironescu

Laurenţiu Mironescu, secretarul general al MAI , fost deputat PDL în perioada 2004-2008, cu o carieră îndelungată în transporturi navale, are cinci terenuri, la Constanţa, Eforie, Ovidiu şi în judeţul Prahova, precum şi un apartament în Bucureşti şi patru case în Constanţa şi Prahova.

Din septembrie 1999 şi până în martie 2001, Laurenţiu Mironescu a fost director executiv şi preşedinte al Consiliului de Administraţie la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

În 2003, Mironescu a devenit membru al Partidului Democrat în organizaţia municipală Constanţa. În 2004, el a fost ales consilier local la Constanţa, din partea PD, iar la alegerile generale din 2004 a devenit deputat PD, post deţinut până în 2008.

În 2005 a fost ales preşedinte al organizaţiei municipale Constanţa a PD, iar în 2007 a devenit liderul filialei PDL, pe care a condus-o până în 2008.

În perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2010 a fost director coordonator de programe la Centrul de Perfecţionare al Marinei Civile al Ministerului Transporturilor (CERONAV).  În 15 mai 2010, el a fost ales preşedinte al Ligii Navale Române.

Percheziţii la casa senatorului PDL Mircea Banias, în dosarul vămilor. Vizată este și locuința secretarului general din MAI, Laurențiu Mironescu

În 5 ianuarie 2011, Laurenţiu Mironescu, care în prezent este simplu membru al PDL, a fost numit secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

La cei 43 de ani, Laurenţiu Mironescu  are o carieră îndelungată în transporturi navale, el fiind ofiţer maritim, apoi comandant de cursă lungă şi, ulterior, inspector de specialitate.  El a absolvit Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân" la Constanţa, având un masterat în management maritim şi portuar la Universitatea Antwerp din Belgia.

Conform declaraţiei de avere din februarie 2011, Laurenţiu Mironescu deţine cinci terenuri intravilane, dintre care două în Constanţa, unul în Eforie Sud, unul în Ovidiu şi unul în comuna Adunaţi din judeţul Prahova. De asemenea, el are un apartament în Bucureşti, o casă în Eforie Sud care ar fi fost primită ca donaţie, o casă în Ovidiu moştenită împreună cu soţia sa şi două case de vacanţă în Constanţa şi Adunaţi, de asemenea moştenite.

Percheziţiile din Constanţa şi Bucureşti ar avea legătură cu mai multe transporturi de produse din China

El are şi un autoturism Land Rover Defender, cumpărat în 2007, trei conturi în bancă de aproape 55.000 de euro şi un cont de 6.700 de lei.

Mironescu a investit 30.000 de euro la Euro River Transport SRL şi 10.000 de lei la Euro Shipping Services SRL.  Secretarul general al MAI are o datorie de 320.000 de euro, la o persoană fizică, scadentă în 2020.

Ca director al Ceronav Constanţa, el a avut un salariu anual de aproape 79.000 de lei.

Laurenţiu Mironescu este acţionar unic la o firmă de consultanţă din Eforie Sud şi acţionar la cinci firme, printre care Euro Shipping Services, Quadro Civil Construct Constanţa şi Safe Port Constanţa.  El este şi preşedinte al Consiliului Naţional Director al Ligii Navale Române.

Mironescu, al cărui naş de botez este nimeni altul decât Traian Băsescu, a fost detaşat de la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti pentru a exercita, temporar, funcţia de secretar general la MAI.

Citeşte şi:

Ministrul Igaş despre Mironescu: Nu am avut informaţii care să ne ducă într-o zonă cu probleme

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel