Accidentul aviatic produs în această după-amiază la Tuzla și soldat cu 11 morți este una dintre cele mai mari catastrofe aviatice din istoria recentă a României. Aparatul implicat în accident este un Antonov An-2, cunoscut ca fiind cel mai mare avion de transport biplan. A zburat pentru prima dată în 31 august 1947 și a fost primul avion proiectat de biroul Antonov. Se spune că Antonov ar fi folosit drept model avionul românesc IAR 39.
Aparatul a intrat în serviciul Forţelor Aeriene Române în anul 1977, iar în prezent este folosit pentru antrenamentul paraşutiştilor. AN-2 a fost fabricat la Kiev până la jumătatea anilor '60. Ulterior, producţia a fost transferată în Polonia, unde s-au fabricat peste 12.000 de aparate. Se estimează că peste 15.500 de aparate au fost fabricate în USSR, Polonia şi China. 6000 sunt în serviciul operatorilor civili.
Antonov AN-2, poreclit „porumb”, este folosit și pentru împrăştiere de insecticide şi fertilizanţi în agricultură. Este un avion cu decolare şi aterizare scurtă şi poate zbura cu viteze foarte mici, ca urmare poate opera de pe terenuri neamenajate, iar unele versiuni au fost adaptate pentru condiţii climatice extreme, în special pentru regiuni reci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu